Skip Navigation Links



 
Skip Navigation Links
 

 PROIECTUL BIC- BULLYING IN INSTUTIONAL CARE

”Programul de intervenție anti-bullying "Bullying-ul în Îngrijirea Instituțională" (BIC) are ca scop prevenirea și combaterea bullying-ului în rândul copiilor și adolcescenților care trăiesc în instituții de îngrijire de tip rezidențial.

BIC a fost dezvoltat în cadrul unui Program European de către experții de la Universitatea din Florența, Italia.

Materialele și activitățile din cadrul programului BIC sunt diferențiate în funcție de vârsta copiilor. Unitatea 1 a programului BIC include materiale și activități pentru copiii cu vârstă între 6 și 11 ani, iar Unitatea 2 include materiale și activități pentru adolescenții cu vârste între 12 și 18 ani.

Scopul general al programului este de a face contextul îngrijirii de tip rezidențial un loc sigur pentru copii. Programul anti-bullying BIC își propune să crească nivelul de conștientizare al profesioniștilor și copiilor cu privire la bullying și să combată fenomenul. Proiectul își propune, de asemenea, să promoveze relații sociale pozitive printre copii și adolescenți și să îmbunătățească nivelul calității vieții acestora în contextul îngrijirii de tip rezidențial.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  • Creșterea nivelului de cunoștințe și de înțelegere a fenomenului de bullying în rândul profesioniștilor și al copiilor.
  • Creșterea autoeficacității profesioniștilor de a gestiona situațiile de bullying.
  • Creșterea abilităților interpersonale (în special sociale și emoționale) în rândul tuturor copiilor și adolescenț
  • Îmbunătățirea strategiilor de rezolvare a problemelor și a abilităților de coping adaptative în rândul tuturor copiilor.
  • Încurajarea observatorilor să ajute victima.
  • Reducerea bullying-ului și a formelor de bullying prin mijloace electronice în rândul copiilor și adolescenț

Manualul pentru adolescenți și profesioniști. Manual

Acest manual este adresat adolescenților și profesioniștilor (educatori, psihologi, profesori și asistenți sociali) care lucrează în instituții de tip rezidențial pentru copii. Acesta include 4 ateliere de lucru, care urmează să fie realizate de adolescenți, cu supervizarea profesioniștilor. În fiecare atelier de lucru, tinerii și profesioniștii vor găsi explicații detaliate despre cum să realizeze activitățile.

Înainte de a realiza fiecare atelier, sugerăm să citiți activitățile care urmează să fie derulate. De asemenea, ar trebui să pregătiți toate materialele necesare activităților.

Manualul ar trebui să fie un instrument util de ghidare a adolescenților și profesioniștilor în cadrul atelierelor de lucru. Prin urmare, e nevoie să îl aveți la îndemână în timpul acestora.

La începutul fiecărei secțiuni a manualului, puteți găși punctele principale ale fiecărui atelier de lucru, precum și lista mateialelor necesare.

Textul scris cu negru are ca scop oferirea de informații educatorilor covârstnici și profesioniștilor. Aceaste informații ar trebui oferite adolescenților în timpul atelierelor de lucru. Textul colorat face referire fie la modul în care explicațiile ar trebui oferite în timpul activităților, fie la întrebările care ar trebui adresate întregului grup la finalul activităților.

Acțiuni universale: Ateliere de lucru

Acțiunile universale includ atelierele de lucru conduse de adolescenți, cu supervizarea profesioniștilor. Ele sunt adresate tuturor copiilor. Scopul general al Acțiunilor Universale este de a descuraja bullying-ul și de a încuraja adolescenții să se simtă responsabili atunci când are loc un incident de bullying și să își ajute covârstnicii victimizați. Toți adolescenții ar trebui să fie conștienți că bullying-ul este greșit și că reprezintă un comportament inacceptabil.

Atelierele de lucru fac parte din Acțiunile universale. Atelierele de lucru presupun povești, jocuri de rol, alte jocuri și scurte materiale video despre bullying. Conținutul atelierelor de lucru include subiecte specifice cu privire la bullying (dinamica și consecințele sale), precum și subiecte mai generale (emoții, rezolvare de probleme, strategii de adaptare, respect, prietenie și comportament prosocial).

Atelierele de lucru ar trebui să livrate grupurilor nu mai mari de 20-25 de adolescenți.

În timpul atelierului de lucru, unii membri ai grupului preiau rolul de educatori ai covârstnicilor. Educatorii covârstnicilor sunt adolescenți care vor fi selectați și pregătiți în vederea conducerii atelierelor de lucru, împreună cu profesioniștii, și pentru a deveni agenți ai schimbării în grupul lor. Acest model are multe puncte tari, în special în cazul tinerilor și adolescenților. Într-adevăr, intervențiile conduse de covârstnici au fost adoptate cu succes în multe domenii, de la intervenții în sănătate la prevenția bullying-ului.

În cadrul modelului BIC, educatorii covârstnici vor fi pregătiți după lansarea programului. În timpul atelierelor de lucru, educatorii covârstnici ar trebui, de asemenea, să își ajute colegii să reflecteze la semnificația activităților. Pentru a face acest lucru există câteva întrebări la finalul fiecărei activități.

Unele dintre activități ar trebui realizate în grup, în timp ce altele ar putea fi realizate în pereche sau individual. Este important ca adolescenții care nu sunt obișnuiți să petreacă timp împreună să fie grupați împreună. Astfel, grupurile pot fi formate în mod aleatoriu (de exemplu, în funcție de numărul la pantofi sau culoarea hainelor) și să aibă șansa să se cunoască mai bine.

În timpul atelierelor de lucru, adolescenții ar trebui să aibă la îndemână Toolkit-ul de învățare BIC. CAIET CU FIȘE DE LUCRU

 Atelierele de lucru sunt concepute să dureze două ore. Cu toate acestea, dacă nu este timp suficient pentru a realiza toate activitățile incluse în fiecare atelier de lucru, puteți să realizați doar câteva dintre ele. În cel de-al doilea caz, educatorii covârstnici și profesioniștii pot alege acele activități care ar funcționa mai bine (sunt mai interesante și amuzante) cu grupul specific de adolescenți. Puteți chiar să împărțiți atelierul de lucru în două sau mai multe sesiuni.

Curriculum BIC include 4 ateliere de lucru, fiecare axat pe un subiect specific.

Bullying-ul și temele relaționate cu bullying-ul ar trebui discutate la modul general, mai degrabă decât să se facă referire la cazuri de bullying ce au avut loc în rândul adolescenților. Echipa BIC, împreună cu profesioniștii și cu adolescenții implicați, vor discuta cele mai grave cazuri de bullying.

Adolescenții ar trebui încurajați să vorbească. În cazul în care aceștia nu sunt comunicativi, profesioniștii ar putea împărți grupul mare în grupuri mai mici.

Abilitățile învățate în cadrul atelierelor de lucru ar trebui transferate la contexte sociale mai extinse în care adolescenții trăiesc (de exemplu, contextul instituției rezidențiale, la școală etc). În prima etapă, abilitățile abia învățate sunt exersate în cadrul atelierului de lucru. În a doua etapă, aceleași abilități sunt exersate pe parcursul următoarelor ateliere de lucru. Profesioniștii ar trebui să aprecieze progresul în învățare al adolescenților. În final, adolescenții ar trebui să fie capabili să generalizeze abilitățile învățate în cadrul atelierelor de lucru. Cu alte cuvinte, ar trebui să utilizeze aceste abilități în contexte sociale de zi cu zi.

La finalul fiecărui atelier de lucru, puteți găsi un motto. Motto-ul sumarizează mesajele cheie ale întregului atelier de lucru.

În fiecare secțiune, veți găsi următoarele imagini, fiecare corespunzând unor activități specifice:

Video: Materiale video despre bullying pot fi găsite în cadrul atelierului de lucru. Adolescenții ar trebui să fie atenți la clipurile video și să discute la final pe baza lor.

Discuții de grup: Educatorii covârstnici ar trebui să realizeze discuții de grup despre diferite teme. Educatorii covârstnici sunt responsabili să conducă discuția, punând întrebări. Profesioniștii nu vor sugera soluții la probleme, ci vor lasa tinerii să reflecteze la fiecare temă. Adolescenții pot sta așezați în timpul atelierelor în formă de semi-cerc, astfel încât să se poată vedea între ei cu ușurință. Este important de subliniat că nu sunt răspunsuri corecte sau greșite și că fiecare este liber să își exprime părerea.

Jocul de rol: Adolecenții sunt încurajați să pună în scenă povești despre bullying, care pot fi găsite în cadrul atelierului de lucru. Fiecare tânăr ar trebui să joace un rol, precum în teatru. Dacă

cineva nu se simte în largul său să joace un rol, el sau ea poate contribui la activitate în alt mod. De exemplu, aceia care nu joacă niciun rol, pot ajuta la coordonarea scenei.

Citirea cu voce tare a poveștilor: Educatorii covârstnici sau adolescenții voluntari sunt încurajați să citească cu voce tare poveștile și să reflecteze asupra lor împreună cu colegii lor.

Educatorii ar trebui să se asigure că se mai schimbă pe parcurs voluntarii care citesc poveștile.

 

Acțiuni indicate

Programul BIC include, de asemenea, Acțiuni Indicate, și anume, acțiuni specifice necesare pentru abordarea cazurile singulare de bullying, venite în atenția profesioniștilor. Acțiunile indicate sunt adresate copiilor și adolescenților care au fost deja implicați în acest fenomen, ca hărțuitori sau victime sau care sunt la risc de a fi implicați.

Scopul în acest caz este: 1) să se ocupe de cazuri grave de bullying, să ofere sprijin victimelor și să oprească episoadele de bullying; 2) să indice (să identifice și raporteze) situații cu risc ridicat pentru bullying și să demareze o procedură de prevenire a altor episoade. Având în vedere particularitățile structurilor în diferite țări, vom defini și detalia această procedură împreună la cea de-a doua întâlnire transnațională.

Fazele proiectului BIC

Programul BIC nu este conceput să dureze o perioadă determinată. În schimb, ar trebui să facă parte din politica instituțională anti-bullying și poate fi un program permanent derulat în planul educațional al Centrelor Rezidențiale.

Intervenția este structurată pe următoarele faze:

 

Lansarea programului

 

Lansarea proiectului cu profesioniștii: formatorii stabilesc o întâlnire (2 ore)

cu profesioniștii cu un dublu scop: a) să crească nivelul de conștientizare al bullying-ului în general, precum și al bullying-ului în cadrul îngrijirii instituționale; b) să informeze profesioniștii despre obiectivele proiectului. Aceasta lansare e necesar să fie realizată de formatori înainte de pregătirea profesioniștilor pentru a îi motiva pe cei din urmă.

Lansarea proiectului cu profesioniștii, copiii și adolescenții: formatorii și profesioniștii organizează o întâlnire (2 ore) cu copiii, adolescenții și angajații instituțiilor rezidențiale. Obiectivele sunt: a) creșterea nivelului de conștientizare a bullying-ului în rândul copiilor și adolescenților; b) prezentarea proiectului BIC. Această lansare poate fi realizată după formarea profesioniștilor, dat fiind că formatorii trebuie să prezinte împreună cu profesioniștii proiectul copiilor și adolescenților.

 Formarea Manual pentru formatori

Pentru profesioniștii care lucrează cu copiii și adolescenții, formarea de 9-10 ore va fi axată pe Manualul pentru copii și pe Manualul pentru adolescenți, precum și pe activitățile incluse în ambele manuale.

BIC pentru copii și adolescenți: formarea pentru profesioniști Manual pentru copii: formatorii organizează întâlnirea pentru pregătirea profesioniștilor care lucrează cu copii între 6- 11 ani și cu tineri între 12 și 18 ani. Formarea ar trebui să dureze 9-10 ore. Obiectivele pentru formarea profesioniștilor sunt: a) Oferirea de noțiuni teoretice despre bullying în general și despre bullying în mediul rezidențial (3 ore); b) Explicarea conținutului Acțiunilor Universale pentru copii (Manualul pentru copii, cu alte cuvinte, cum să realizeze atelierul de lucru) (3 ore); c) Explicarea conținutului Acțiunilor Universale pentru adolescenți (Manualul pentru tineri, cum să realizeze atelierul de lucru) (3 ore); d) Acțiuni indicate (1 oră).

BIC pentru adolescenți Manual pentru adolescenți : Formarea pentru educatorii covârstnici: toți adolescenții vor fi pregătiți să devină educatori covârstnici. Obiectivele pentru această formare sunt: a) oferirea de informații despre bullying și caracteristicile sale; b) oferirea de cunoștințe practice despre rolul lor ca și educatori covârstici; c) creșterea abilităților lor relaționale, empatice și de comunicare (ex., abilități de ascultare; deschidere; rezolvare de probleme). Toți adolescenții vor lua parte la prima formare comună, care va fi axată pe noțiuni teoretice despre bullying, programul BIC și despre îmbunătățirea abilităților interpersonale și de comunicare (4-5 ore). În a doua fază, adolescenții vor fi pregătiți în vederea conducerii atelierelor de lucru-

împreună cu profesioniștii- și pentru a deveni agenți ai schimbării în grupul lor de covârstnici. Prin urmare, a doua etapă a formării este adresată celor patru grupuri de tineri, carora li se va face formare separat într-unul dintre ateliere (3 ore). Profesioniștii care lucrează cu tineri vor participa la această fază a formării pentru a învăța cum să monitorizeze atelierele de lucru pentru tineri.

 

Acțiuni Universale: Implementarea

BIC pentru copii: 4 ateliere de lucru (2 ore fiecare) realizate de

profesioniști cu copii de 6-11 ani. Obiectivele atelierelor de lucru sunt: a) a îi

PROGRAMUL ANTI-BULLYING BIC Manual

face pe copiii să înțeleagă caracteristicile bullying-ului și creșterea abilității lor de gestionare a episoadele de bullying; b) creșterea abilității de reglare emoțională; c) creșterea abilității lor de a rezolva situațiile conflictuale utilizând strategii pozitive ( strategii alternative răzbunării și agresivității); d) creșterea comportamentelor prosociale și sentimentului de comunitate printre copii.

BIC pentru adolescenți: 4 ateliere de lucru (2 ore fiecare) realizate de educatorii covârstnici pentru adolecenții cu vârste între 12 și 18 ani, monitorizate de profesioniști. Obiectivele sunt aceleași ca cele menționate mai sus. Pe lângă acestea, atelierele de lucru pentru adolescenți își propun să încurajeze adolescenții să preia rolul de modele pozitive pentru covârstnicii lor, prin educație de la egal la egal.

Ateliere de lucru integrate: 2 ateliere de lucru (2 ore fiecare) în care toți copiii și adolescenții vor fi implicați, făcându-se monitorizarea de către profesioniști. Obiectivele atelierelor de lucru integrate sunt crearea de materiale video, desene sau alte tipuri de materiale despre bullying. Aceste ateliere își propun să crească cooperarea dintre copii și adolescenți

Sistemul de mentorat între covârstnici: un sistem structurat și controlat în care copiii mai mari îi vor mentora pe cei mai tineri (ex, pentru a îi ghida, a le da sfaturi, sprijin, ajutor, sugestii, informații). Obiectivul acestor acțiuni integrate este de a crește cooperarea și comportamentul prosocial în rândul copiilor și adolescenților.

Acțiuni indicate/ Sistem de reclamații: implementare

După sesiunile de formare și în paralel cu acțiunile universale, vor fi derulate acțiunile indicate și va fi activat sistemul de reclamații. Scopul acțiunilor indicate este de a aborda cazurile specifice de bullying venite în atenția profesioniștilor, oferirea de suport victimei și oprirea episoadelor de bullying.

 

Materiale și Instrumente BIC

BIC include următoarele instrumente:

  • Manualul pentru formatori: include informații generale despre program și informații despre cum să implementeze programul BIC în țara sa. Să conducă cele patru ateliere de lucru (Bullying; Emoții și Reglare Emoțională; Rezolvare de probleme și Strategii de Coping; Respect, Prietenie și Comportament Prosocial); Manual
  • Manulul pentru tinerii (educatorii covârstnici) și profesioniștii care lucrează cu adolescenți între 12 și 18 ani: include informații generale despre program și un ghid specific și practic despre cum să conducă cele patru ateliere de lucru (Bullying; Emoții și Reglare Emoțională; Rezolvare de probleme și Strategii de Coping; Respect, Prietenie și Comportament Prosocial); Manual
  • Toolkit-ul de învățare pentru copii între 6 și 11 ani: include activități de realizat în cadrul atelierelor de lucru pentru copii. Caiet cu fișe de lucru
  • Toolkit-ul de învățare pentru adolescenți între 12 și 18 ani: include activități de realizat în cadrul atelierelor de lucru pentru adolescenți.Caiet cu fișe de lucru

Concepte cheie ale programului anti-bullying BIC Sumar BIC

BIC este un program anti-bullying onceput specific pentru contextul Îngrijirii Instituționale. Acesta este bazat pe cercetări recente despre bullying și pe programe anti-bullying derulate anterior în țări europene.

BIC este caracterizat de următoarele aspecte:

  1. Materiale foarte ușor de utilizat pentru profesioniști; fiecare activitate este explicată cu exemple și figuri.
  2. Ateliere de lucru conduse de adolescenți și profesioniști, utilizând diferite tipuri de activități, precum clipuri video, povești, jocuri de rol, precum și alte tipuri jocuri.
  3. Abordare holistică: BIC include acțiuni Universale și Indicate. Acțiunile Universale au ca scop prevenirea hărțuirii în rândul tuturor copiilor. Acțiunile Indicate vizează cazurile specifice de bullying. Acestea sunt orientate în mod specific spre hărțuitor și victimă. Scopul este de a rezolva cazuri specifice de bullying.”
  
  Harta site-ului DGASPC Sector 1
 Administrare