Skip Navigation Links



 
Skip Navigation Links
ANEXA II ANUNŢ CONCURS, DOSARELE DE CONCURS, PROBELE DE CONCURS, ALTE INFORMAȚII ÎN LEGĂTURĂ CU CONCURSUL

Bucureşti, 19 octombrie 2017

ANEXA II ANUNŢ CONCURS

 

 

ANEXA nr. II

DOSARIL DE CONCURS, PROBELE DE CONCURS, ALTE INFORMAȚII ÎN LEGĂTURĂ CU CONCURSUL:

 

 

În conformitate cu prevederile art. 6 din H.G.R. nr. 286/2011, pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:

    a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului D.G.A.S.P.C. Sector 1-se pune la dispoziţie de către organizatorul concursului;

    b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;

    c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;

    d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;

    e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;

    f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;

    g) curriculum vitae.

          Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.

          În cazul documentului prevăzut la alin. (1) lit. e), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.

         Actele prevăzute la alin. 1 lit. b) - d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

 

TIPUL PROBELOR DE CONCURS:

Concursul pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante constă în 3 etape succesive, astfel:

         Selecţia dosarelor

         Proba scrisă/proba practică

         Interviul

 

Selecția dosarelor are loc în toarte cazurile.

 

PROBA SCRISĂ

Constă în redactarea unei lucrări şi/sau rezolvarea unor teste grilă

INTERVIU

Constă în testarea abilităţilor, aptitudinilor şi motivaţiei candidaţilor

PROBA PRACTICĂ

Constă în testarea abilităţilor şi aptitudinilor practice ale candidatului

EDUCATOR

EDUCATOR

 

MEDIC

MEDIC

 

ȘEF CENTRU/ȘEF BIROU

ȘEF CENTRU/ȘEF BIROU

 

PSIHOLOG

PSIHOLOG

 

ASISTENT SOCIAL

ASISTENT SOCIAL

 

INSPECTOR SPECIALITATE

INSPECTOR SPECIALITATE

 

REFERENT

REFERENT

 

MAGAZINER

MAGAZINER

 

SUPRAVEGHETOR DE NOAPTE

SUPRAVEGHETOR DE NOAPTE

 

 

ȘOFER

ȘOFER

INFIRMIERĂ

INFIRMIERĂ

 

ASISTENT MEDICAL

ASISTENT MEDICAL

 

 

MUNCITOR CALIFICAT

MUNCITOR CALIFICAT

 

 

DATA LIMITĂ, ORA PÂNĂ LA CARE SE POT DEPUNE DOSARELE DE CONCURS, LOCUL DE DEPUNERE, PERSOANELE ŞI DATELE DE CONTACT:

 

         Pentru participarea la concurs, dosarele se depun la sediul instituţiei din Bucureşti, Sector 1, B-dul Mareşal Al. Averescu nr. 17, Pavilion F, etaj II, până la data de 01.11.2017, inclusiv, între orele 0900 şi 1500 de luni până joi şi vineri între orele 0900 - 1200, la secretarii comisiilor de concurs, tel: 021.222.37.67.

Este interzisă depunerea dosarelor de concurs prin fax, e-mail, poștă.

Înscrierea la concurs se face personal de către fiecare candidat. Persoanele care aleg să însoțească candidatul la depunerea dosarului de concurs vor aștepta în afara locului de înscriere.

După încheierea programului de primire a dosarelor de înscriere nu se mai primesc cereri de înscriere.

 

LOCUL, DATA ŞI ORA DESFĂŞURĂRII PROBELOR:

 

Concursul se desfăşoară la sediul din Bucureşti, Sector 1, B-dul Mareşal Al. Averescu nr. 17, după cum urmează:

SELECŢIA DOSARELOR: maximum două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor

PROBA SCRISĂ: 14 noiembrie 2017, începând cu ora 9:00

PROBA PRACTICĂ: 14 noiembrie 2017, începând cu ora 11:00

INTERVIUL: se susţine într-un termen de maximum 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise şi/sau probei practice, după caz. Data şi ora susţinerii interviului se afişează obligatoriu odată cu rezultatele la proba scrisă şi/sau practică, după caz.

Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului, inclusiv selecţia dosarelor, se face prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat şi a menţiunii "admis" sau "respins", prin afişare la sediul şi pe pagina de internet www.dgaspc-sectorul1.ro în termen de maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei.

Candidații nu vor fi anunțati personal cu privire la rezultatele probelor de concurs, având obligația de a se informa prin mijloacele puse la dispoziție de organizatorul concursului.

După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi/sau proba practică şi interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi/sau a probei practice şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.

În cazul în care, din motive obiective, nu se pot respecta data şi ora desfăşurării concursului:

    a) concursul se amână pentru o perioadă de maximum 15 zile lucrătoare;

    b) se reia procedura de organizare şi desfăşurare a acestuia dacă amânarea nu poate fi dispusă conform lit. a)

 În situaţia constatării necesităţii amânării concursului, D.G.A.S.P.C. Sector 1 are obligaţia:

    a) anunţării, prin aceleaşi mijloace de informare, a modificărilor intervenite în desfăşurarea concursului;

    b) informării candidaţilor ale căror dosare au fost înregistrate, dacă este cazul, prin orice mijloc de informare care poate fi dovedit.

          Candidaturile înregistrate la concursul a cărui procedură a fost suspendată sau amânată se consideră valide dacă persoanele care au depus dosarele de concurs îşi exprimă în scris intenţia de a participa din nou la concurs la noile date.

În situaţia în care, la reluarea procedurii de concurs, în dosare există documente a căror valabilitate a încetat, candidaţii au posibilitatea de a le înlocui.

 

 

 

DIRECTOR GENERAL,

 

DĂNUŢ IOAN FLEACĂ

 

Şef Serviciu Juridic, Contencios şi Resurse Umane

Silvia Cristina Gâju

 

 

 

  
  Harta site-ului DGASPC Sector 1
 Administrare